5.23 am, sambata. E primul post pe care il scriu beat, cu 10, 15 beri (de 0.3), 50 de tigari si doua kebaburi in mine. Chef toata noaptea in campus, traditionalul Balelec. Vreo 8 scene cu concerte live si doua cluburi. Am cazut cu niste oameni destul de cool: un elvetian jumate francez, un francez, un englez jumate suedez, un turc jumate neamt, un englez jumate scotian, o australianca, o elevetianca din parinti croati si eu.
Chefurile, berea sunt la fel peste tot. Nu prea interesante, dar inevitabile. La 4.30 cheful se sparge, si ma intorc la birou ametit de bautura si de ultimul kebab picant, cu gandul de a lua primul metrou o ora si jumatate mai tarziu. Gasesc usa deschisa, lumina stinsa si o muzica misto. Ma gandesc ce tare am uitat usa deschisa si muzica pornita. Ma pun la calc cu gandul sa o mai frec pe net. Dupa o vreme il observ pe colegul meu de birou (francez baiatul) intins pe jos in birou, luat de somn. Cazuse pe la 3 jumate si zicea ca merge acasa. Acum vorbeste in somn (pe franceza natural) 
. E stoned omul. (pietrificat)
In timpul concertului celei mai tari trupe (ceva francezi destul de modesti) m-am pus pe jos sa stau mai lejer. Se tranteste un tip peste mine si ma intreaba cati ani am. Ii spun. Si zice ca are o intrebare pentru mine, pentru propria lui experienta de viata. De cate ori am fost deceptionat in dragoste. Rapsund de doua ori la intamplare. Si incepe omul sa filosofese. Si ii da. O ocazie buna sa-mi exersez franceza o ora.
Un soi de festival al berii. Pentru a evita mizeria, am platit pe fiecare pahar (de plastic ceva mai solid) vreo 2 sau 3 franci garantie. Si a trebuit sa-l tin in mana, gura sau alte locuri pe toata durata chefului.
Ies pe balconul de la birou sa mai fumez o tigara, Franta se naste in flacari (probabil iluminatul public) pe partea cealalta a lacului Geneva, la poalele Alpilor, care nu se vad inca. Acolo e Evian.
La o aruncatura de bat. Se aprinde lumina intr-un laborator de chimie. Oamenii incep sa lucreze sau au lasat sa fiarba peste noapte. Radio Nostalgie merge in birou la concurenta cu sforaielile de drogat ale colegului meu, un francez vesnic neras, care poarta tot timpul, dar tot timpul un fular de palestinian la gat. Il cheama Ioan Botezatorul.
Timpul trece, lumea se schimba. Timpul trece, lumea se schimba. E o dimineata de vara.
