Daca ai un job oarecare in America de Nord, ai dreptul la 2 saptamani de vacanta. Suna inspaimantator stiu, mai ales cand ei pretind ca nu au nevoie de mai mult, ca se plictisesc in vacanta, ca timpul inseamna bani etc. Poate n-ar trebui, pentru ca imi place foarte mult ce fac, si cumva ar trebui deci sa ii inteleg. Chestia e ca, in cazul meu, nu pot sa disting clar intre munca si timp liber, pur si simplu vacanta nu e ceva bine definit. Ca sa fiu mai explicit, un matematician poate sa frece menta, dar in mintea lui are loc o ”percolare” continua; deci nu e corect definit nici timpul de lucru zilnic, saptamanal, whatever. Daca lucrezi mai inteligent esti infinit mai rapid. Poate caut doar scuze pentru cele 6 vizite in Romania din acest an, pentru cele 12 saptamani de vacanta, in locul celor 5 prevazute in regulament. Chiar 13 saptamani, daca punem si ca am fost la Euro, la turneul de tenis de la Gstaad, ca am primit vizitele unor prieteni. Plus nenumarate zile cand n-am avut chef sa lucrez. As putea compensa cu faptul ca nu disting intre zilele saptamanii si week-end, ca uneori am lucrat foarte intens. Oricum as incerca sa o dreg, impresia mea e ca am lucrat foarte putin anul asta; cu toate ca daca ma gandesc am citit cel putin vreo 20 de articole din diferite domenii ale matematicii si m-am si gandit la cateva probleme. Ca sa inchei acest subiect, nu ma sperie ideea de a lucra tot anul, dar ma sperie faptul ca nu poti sa-ti iei decat 2 saptamani de vacanta, ca orice ar fi trebuie sa mergi la birou, lipsa de libertate… Vivat Academia.
N-am mai postat de mai bine de doua luni. A fost o perioada agitata, in care am fost foarte dinamic social. Am facut:
- Am fost la toate meciurile Romaniei la Euro. E o experienta foarte misto un turneu final, nu ratati ocazia daca se iveste. Nu stiu cand voi mai avea ocazia sa vorbesc romaneste la Zurich ca la mine pe strada cu doi oameni din trei. Faptul ca am fost mai multi romani decat francezi (sau italieni) in Elvetia spune ceva (desi nu stiu exact ce). Mi-am vopsit steagul pe fata si am aparut pe site-ul UEFA. Fara nici un motiv, ca un idiot oarecare, am fost sincer “mandru ca sunt roman”. Plus am scapat de un atac terorist la meciul Romania-Olanda.
-Am fost aproape zilnic in Great Escape un pub din Lausanne, un loc numai bun pentru invatat franceza. Am cunoscut si vorbit cu o groaza de oameni.
- Au trecut prin patul meu (la propriu; am un singur pat foarte mare si un fotoliu pe care-l anexez, asa ca e de cel putin 4 persoane): Mara, Ionut, Gilu, Paul si Dana, Luca…
-Am fost la turneul de tenis de la Gstaad, o statiune montana traznet in Alpi, un locsor ca un teatru de pe vremuri; plina de milionari zona. Am cheltuit intr-o zi mai mult decat cu cele 3 meciuri de la Euro, dar Hanescu a castigat turneul.
- Am fost de cateva ori la Montreux, un soi de Beverly Hills al Lausanne-ului; azi am aflat ca Nabokov si-a petrecut ultimii 15 ani din viata acolo, locuind intr- unul din luxoasele hoteluri din statiune. Vedere nemaipomenita spre Alpi. As spune optima, plus ca e pe malul lacului… imagine or google.
-Am dat un examen enervant de Geometrie Algebrica; enervant pentru ca lectiile erau vinerea de la 8 dimineata, asa ca nu prea am dat pe la scoala. Stiam partea de baza oricum, dar ca romanul bou, a trebuit sa stabilesc un nou record mondial, sa-mi fac toate temele in 16 ore (vreo 80 de probleme). Cine are o idee vaga despre ce inseamna aceasta combinatie nevinovata a cuvintelor Geometrie si Algebra isi da seama ca a fost un efort. Examenul a fost chinuitor, ca eram nedormit si sera in clasa; am facut toate subiectele, dar am scris ca un doctor pe reteta; concluzie nota 5.5 din 6.
- Am tinut doua talkuri de cate o ora jumatate in cadrul seminarului de Teoria Grupurilor de la EPFL; subiectul lor nu prezinta interes pentru omul de rand. Desi daca ma gandesc mai bine…
-M-am imbatat in repetate randuri; mi s-a confirmat ca e o problema, alcolismul la Lausanne…
- Am citit si ceva literatura interesanta… voi reveni
And then I got home.
Acasa pentru mine inseamna un singur lucru: CLUJUL. O mare parte dintre cei care au parasit Romania spun dupa 5-10 ani, ca nu se simt acasa nici in noua lor tara, dar nici in Romania. E un soi de fifty-fifty. Altii se cred acasa in creierul lor, in familia lor, no relation cu spatiul fizic. Ei bine, eu nu sunt asa. E drept ca abia am plecat de un an; dar niciodata alt loc nu va fi acasa (naivule!). Cand ma intorc de la vreo conferinta, “acasa” la Lausanne, mi se pare ciudat, dureros ca nu ma intorc la Cluj; sentimentul ala eliberator ca dupa o saptamana de stat la hotel, ajungi acasa, se sparge violent de faptul ca, de fapt, nu te intorci acasa, ci intr-un loc oarecum strain, un fel de noua conferinta. Na, trebuie sa recunosc totusi ca ceva s-a intamplat; nu mai simt Clujul perfect, aproape perfect, dar ceva aproape insesizabil s-a miscat; il simt usor, aproape imperceptibil strain. Si Lausanne-ul aproape imperceptibil usor familiar. Un 99-1, in favoarea Clujului, in meciul “acasa”. Dar sunt foarte, foarte atent sa nu ajung la un ireductibil 50-50.
De cum am ajuns acasa, am incercat sa-mi reiau activitatile obisnuite (vizitele precedente fusesera prea scurte si am fost pur si simplu o racheta spatiala). Am incercat tare, tare de tot sa ma contopesc cu Clujul meu drag. Sa-l fac din nou al meu, sau mai degraba invers. Am inceput cu camera mea, cu balconul, cu parcul de langa bloc. Am renuntat sa mai fumez, ca pot adulmeca aerul de altadata, am cautat cu disperare Nostalgia ( ma intreb daca iti poti permite acest lux cu 2 saptamani de concediu pe an). Am stat in casa, am mirosit carti, am mirosit camere, am mirosit toate strazile pe care obisnuiam sa ma plimb la infinit, ziua si noaptea. Continui la nesfarsit aceste activitati, adulmec strazile, adulmec orasul, il vreau inapoi; vreau sa ma relaxez si sa fie ca inainte. Sunt nemultumit, e *aproape* la fel, aproape nu se poate masura,asa de mic e, parca la fel. Imi bag unghile in carne(la figurat) si incerc si mai tare. Nu sunt emotionat, vreau doar sa fie exact la fel. E o chestie simpla despre spatiu si mai ales despre timp. In ultima vreme sunt mai mult de actiune decat nostalgic. Dar stiu din ce in ce mai bine, ca NICIODATA nu va mai fi la fel, al meu. Si continui sa incerc, il iubesc domnilor… Si ma plimb pe strazile astea, in timp, mai ales in timp si in viata mea… trebuie sa pleci si sa te intorci ca sa intelegi…
Clujule, sunt la picioarele tale.
